Adrian Mutu a debutat cu o victorie pe banca naționalei U21. România a câștigat cu 3-1 în deplasarea din Finlanda, iar Olaru, Mihăilă și Ciobanu au semnat reușitele care au adus succesul. Liderul grupei a remizat surprinzător cu Ucraina în deplasare și naționala condusă de „Briliant” se află acum la doar 3 puncte de Danemarca.
Pentru Adi Mutu, partida de la Turku a fost prima pe banca naționalei. A recunoscut că a avut emoții foarte mari. Așteptă acest moment de aproape 8 luni.
Ați reușit să dormiți în noaptea premergătoare? (Râde) Da… Într-un final am reușit să adorm. Am avut gânduri despre meci… dacă am acoperit tot ce trebuia să acoperim, la nivel tactic. Am avut emoții, pot să spun. Era primul meci și un meci foarte important pentru noi. Mă bucur că s-a terminat cu bine.
Cum a fost să ascultați din imnul României, de la nivelul gazonului, pe banca reprezentativei? Emoționant! Frumos! M-a motivat foarte mult, ca de altfel așa cum s-a întâmplat și când eram jucător. O altă postură, dar senzațiile au fost la fel.
Adrian Mutu a încercat să explice cum și-a motivat jucătorii. Le-a spus din nou cât de important este tricoul naționalei, dar le-a amintit și un proverb italian.
„Unde nu ajung picioarele, ajunge inima” este un proverb luat din Italia. Este un proverb intens și sunt cuvinte mari. Acest mesaj este valabil și pentru orice sportiv. Este vorba despre modul cum faci un lucru… trebuie să faci totul sută la sută, indiferent ce lucru faci.
Asta le spun băieților. Să fie concreți și să pună inimă în ceea ce fac, iar în momentele de dificultate trebuie să știe că nu este singur. Are colegul lângă el care îl va ajuta să dea totul pentru tricoul naționalei.
Ce înseamnă astăzi pentru Adrian Mutu tricoul galben?
„Pentru mine este primul tricou pe care îl are un jucător, indiferent dacă joacă în România sau în afara României, în acest spirit pe care vreau să-l creez. Tricoul galben trebuie să fie un spirit puternic, să fim mândri că suntem români.
Să jucăm nu numai pentru noi și familiile noastre, ci și pentru țara noastră, pentru a reînvia acest spirit care ne-a unit de-a lungul istoriei fotbalistice și în același timp să-i responsabilizez și pe băieți. Au o mare responsabilitate în fața suporterilor români, din România și din Dispora. Prin rezultatele și rezultatelor lor fac mândri milioane de români.”, a declarat Adi Mutu într-un interviu acordat site-ului FRF.RO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER